De ce în Ungaria nu se ciocnesc sticlele și paharele cu bere?

Câte state, atâtea obiceiuri. Totuși, când vine vorba despre băutură și petrecerea timpului liber, băutorii de alcool de pe întreg Globul sunt obișnuiți să ciocnească sticlele sau halbele cu bere sau vin în timpul unui toast. Acest lucru nu se întâmplă și în Ungaria. Care este motivul?

De unde vine obiceiul de a ciocni paharul?

Înainte de a înțelege de ce în Ungaria consumatorii de alcool nu ciocnesc paharele, trebuie să aflăm de unde vine acest obicei. În mod curios, obiceiul ciocnirii paharelor de vin provine din Roma Antică.

În acele vremuri, politicienii care voiau să scape de adversari le puneau, de cele mai multe ori, otravă în vin. Simplu și eficient, nu-i așa? Așadar, de obicei, musafirii ciocneau paharele cu vin cu gazdele lor, astfel că stropii continuțului ajungeau în paharul celuilalt, asigurându-se astfel că dacă băutura a fost otravită se va răspândi.

De ce în Ungaria nu se ciocnesc sticlele de bere?

Și obiceiul evitării ciocniri paharelor și sticlelor în Ungaria are legătură cu istoria. În anul 1848, în timpul revoluției maghiare, când ungurii au vrut ca regatul să iasă din sfera de influență a austriecilor, aceștia din urmă au sărbătorit multe dintre victoriile cu maghiarii ciocnind berile în timpul urărilor făcute în cinstea evenimentului.

De atunci, ungurii evită să ciocnească paharele cu alcool pentru că le amintește de pierderile suferite în timpul Revoluției de la 1848. În schimb, dacă cineva dorește să se bucure de o bere în timpul unui toast, poate să spună „Egészségedre!” (nr. „În sănătatea ta!”) și să-și privească partenerul sau partenerii de masă în ochi.

Curiozități despre alcool:

  • Cifrele oficiale arată că în fiecare an se consumă 5 miliarde de litri de vodcă la nivel global;
  • 48% din populaÈ›ia lumii nu a consumat nici măcar o singură dată alcool;
  • ÃŽn fiecare moment al zilei, 0,7% din populaÈ›ia lumii este beată;
  • Zilnic, corpul uman produce o anumită doză de alcool;
  • Cea mai tare bere din lume are 67,5% alcool.

loading...
S-ar putea sa iti placa

Mr. Juve - Domnisoara De Birou

https://www.facebook.com/KompactPlay https://www.youtube.com/user/kompacts... Kompact Play Music va ofera cea mai noua muzica,cele mai noi melodii ,manele noi si vechi colaj si hituri live cat si muzica de petrecere si manele vechi de dragoste , interp