Un model de fitness, asaltat de cereri în căsătorie. Se antrenează intens zilnic

Daniela Zuccarini este un model de fitness originar din Roma. Femeia de 40 de ani, deşi s-a menţinut mereu în formă, de abia în 2019 a decis să-şi urmeze noua pasiune şi anume, culturismul.

Pentru Daniela, exerciţiile fizice o fac să se simtă din ce în ce mai puternică din punct de vedere psihic, dar şi fizic, iar acum face sesiuni intensive de antrenament cu greutăţi în fiecare zi în paralel cu cele cardio de două ori pe săptămână. Modelul a scos din dietă carnea şi lactatele, scrie Ladbible.com

Reţelele de socializare sunt o „sursă de inspiraţie”, iar asta pentru că îi dă ocazia să împărtăşească fotografii şi poveşti cu alţi pasionaţi de fitness. Nu-i de mirare că Daniela are destul de mulţi admiratori şi că primeşte frecvent cereri în căsătorie. 


                               GALERIE FOTO: Primește zilnic cereri în căsătorie, dar nu vrea să renunțe  la culturism! Cum arată acum vedeta de pe Instagram

Cu toate astea, nu toată lumea a fost de acord, iar Daniela a întâlnit şi troli care au spus că este „prea musculoasă” pentru o femeie. Ba mai mult, unul dintre ei chiar i-a cerut să facă un test de sânge pentru a afla dacă suferă sau nu de o afecţiune. În schimb, femeia se mândreşte cu corpul ei, iar dorinţa este de a le inspira pe femei să-şi urmeze propriile obiective în privinţa fitnessului. 

„Fitnessul a fost întotdeauna o parte din ceea ce sunt. În cei 20 de ani, a devenit cu adevărat o pasiune de când partenerul meu, de atunci, m-a încurajat să încep să alerg. Am alergat în mod regulat timp de 25 de ani, dar am vrut să duc lucrurile mai departe. Am devenit interesată de antrenament şi am început să acord atenţie şi alimentaţiei. Am decis să încep culturismul acum un an. Am început din întâmplare. Pur şi simplu, mi s-a părut ceva ce voiam să încerc şi de atunci am devenit cu adevărat pasionată de asta. Acum mă antrenez în sala de greutăţi în fiecare zi şi, de două ori pe săptămână, adaug şi treizeci de minute de cardio. A creşte greutatea masei musculare necesită perseverenţă şi sacrificiu. După cum se spune: fără durere, fără câştig. Nu cred că oamenii sunt intimidaţi de muşchii mei, pentru că şi eu sunt destul de feminină şi contrar credinţei populare, cred că multor bărbaţi le plac femeile musculoase”, precizează femeia.


                            GALERIE FOTO: Primește zilnic cereri în căsătorie, dar nu vrea să renunțe  la culturism! Cum arată acum vedeta de pe Instagram

„Fă tot ce poţi pentru a-ţi atinge obiectivele, indiferent de ce spun ceilalţi”, a conchis Daniela.

loading...
S-ar putea sa iti placa

TREBUIE SA STITI ASTA ! CUM VA PUTETI RECUPERA BANII DACA V-ATI DESPARTIT INAINTE DE A MERGE IMPREUNA IN VACANTA!

Există câteva opțiuni pentru dvs., indiferent dacă doriți să anulați vacanța, sau unul dintre voi încă vrea să plece chiar dacă cealaltă persoană nu merge.

Zana cea buna sau zana cea rea ?

ANDREEA MARIN A ADOPTAT DOI COPII, DAR NU SE MAI OCUPĂ DE EI