Cele mai scumpe „dubluri“. Cât plătesc oamenii ca să arate ca idolii lor

Fie că e vorba de un star al reţelelor sociale precum Kim Kardashian, de o vedetă ca Britney Spears sau de o jucărie celebră ca Barbie sau Ken, oamenii au nevoie de idoli. Iar unii dintre ei nu s-au dat înapoi de la nimic pentru a devenia sosia perfectă.

Expresia „Sunt fanul tău numărul 1“ a căpătat noi dimensiuni în ultimele două decenii. Dacă pe vremea trupei The Beatles admiratoarele îşi smulgeau, la propriu, părul din cap, iar fanii lui Michael Jackson leşinau pe bandă rulantă la concerte, în ultimii ani celebrităţile au parte de un alt tip de idolatrie: prin imitaţie.

Bani, timp, intervenţii chirurgicale, transformări totale. Toate acestea pentru a obţine imaginea perfectă. Pentru unii, aceasta nu este aceea cu care au fost înzestraţi de natură, ci una fabricată după chipul şi asemănarea idolilor lor.

Studii ale psihologilor au arătat că persoanele care duc aceste transformări la extreme sunt foarte preocupate de aspectul lor fizic, au tendinţe narcisiste, au înclinaţii spre diverse dependenţe şi prezintă simptomele clinice ale depresiei sau anxietăţii.

Cert este că oameni obişnuiţi, femei şi bărbaţi deopotrivă, au cheltuit sume imense de bani pentru a arăta ca Barbie, Ken, Kim Kardashian, Superman sau Britney Spears.

Jennifer Pamplona - Kim Kardashian

Jennifer Pamplona, un fost model Versace, a cheltuit aproape jumătate de milion de dolari pentru a deveni Kim Kardashian. Mai exact, diversele operaţii estetice (implanturi de sâni, fese, liposucţia etc.) au costat-o 470.000 de dolari. Aceasta recunoaşte că a dorit să devină dublura lui Kim Kardashian, dar chirurgia plastică a fascinat-o dintotdeauna. "Mai am încă de lucru. Vreau să-mi scot două coaste, ca să am talia mai subţire. Medicii îmi spun că am exagerat, dar nu mă voi opri aici“, a declarat ea.


                                 Model spends $80K getting bigger butt than Kim Kardashian | Daily Mail  Online

Herbert Chavez - Superman

Herbert Chavez s-a îndrăgostit de Superman la 5 ani, iar de atunci face tot posibilul să fie aidoma idolului său. Iar acum, la 42 de ani, putem spune că acest lucru i-a reuşit. A făcut peste 20 de operaţii estetice, de la rinoplastie (nas), intervenţii la maxilar, implanturi de pectorali, liposucţie şi altele, care l-au costat, în total, peste 20.000 de dolari. Şi nu se va opri aici: vrea o o operaţie de lungire a picioarelor, estimată la 250.000 de dolar

                                   Make Me Superman: The Transformation of Herbert Chavez (Photos)

Bryan Ray - Britney Spears

Britney Spears nu a fost doar idolulul fetiţelor cu codiţie, ci şi al băieţilor. Iar Bryan Ray este unul dintre ei. Aşa că, atunci când a crescut mare nu şi-a dorit să fie un bărbat în toată firea, ci Britney. 90 de intervenţii mai târziu, acest lucru i-a reuşit. Conturile lui sunt cu 80.000 de dolari mai goale, însă.


                              bryan ray

Valeria Lukyanova - Barbie

Valeria Lukyanova, o tânără din Ucraina, este celebră în toată  lumea pentru că este o păpuşă Barbie în carne ÅŸi oase. Aceasta spune că nu e adepta feminismului ÅŸi că standardele de frumuseÅ£e au scăzut mult din cauza „relaÅ£iilor interrasiale“. Aceasta nu este singura controversă creată de Lukyanova, care neagă că ar avea vreo operaÅ£ie estetică.


                                          Human Barbie' Valeria Lukyanova Without Makeup (PHOTOS) | HuffPost Canada

Rodrigo Alves - Ken

Barbie a fost (sau este) idealul de frumuseţe feminină mulţi ani, dar nici partenerul ei, Ken, nu e mai prejos. De aceea, brazilianul Rodrigo Alves a devenit păpuşa umană Ken. Acesta a cheltuit o sumă revoltătoare pentru a-şi îndeplini vsul, acela de a arăta ca idolul lui: 650.000 de dolari. Din cauza numeroaselor operaţii estetice, este în pericol să-şi piardă nasul. Recent, Rodrigo şi-a dat seama că ezte transsexual şi noi transformări au început: acum vrea să devină Barbie. „Ştiu că sunt Ken, dar în sufletul meu am fost mereu Barbie“, a declarat el.

                             Human Ken Doll Rodrigo Alves is done with plastic surgery | Daily Mail  Online

loading...
S-ar putea sa iti placa

Adriana Drenea - Iubii , Iubii mai intens

iubirea dărâmă munţii ! Dragostea să fie aşa cum trebuie să fie! Intensă, sinceră, curată. Dar nu putem, din moment ce folosim cuvântul dragoste sau iubire, nu putem să zicem „iubire curată”, pentru că iubirea curată este curată,ea nu

3 oameni care și-au sacrificat viața în numele științei, salvându-i pe alții

Istoria luptei împotriva bolilor include acte de eroism ale multor medici, pacienți și voluntari. Cei care au căutat noi tratamente au avut nevoie de supradoze de curaj.