Codul secret prin care se anunţă că Regina Elisabeta a II-a a murit. Detalii cu ce se întâmplă după deces

Dispariţia celei mai longevive regine poate fi anunţată în orice moment, având în vedere vârsta înaintată a suveranei. Regina Elisabeta a II-a are 94 de ani, însă moşteneşte gene bune din acest punct de vedere – Regina mamă Elisabeta s-a stins din viaţă la 101 ani. Deşi britanicii nu îşi văd viaţa fără regina lor iubită, au gândit un plan numit „The Bridge‟, care prevede în detaliu ce se întâmplă odată ce tragcul eveniment se concretizează.

Când se va face anunţul, mesagerii vor utiliza expresia „London Bridge is Down‟ („podul londonez e dărâmat‟), după care va începe să se desfăşoare o operaţiune amplă, astfel încât decesul reginei îşi va pune amprenta pe toate aspectele vieţii englezilor.

La scurt timp de la aflarea veştii, conţinutul site-ului ce aparţine familiei regale va avea fundal negru, iar reporterii de ştiri care vor transmite informaţii despre dispariţia suveranei vor purta haine de doliu. Fiul reginei, prinţul Charles va deveni Regele Charles al III-lea. După o îndelungă aşteptare, cel mai mare fiu al cuplului regal Elisabeta a II-a şi Philip va urca la tron. Cu excepţia evenimentului de învestire, toate celelalte acţiuni fac parte dintr-un eveniment traumatizant pentru britanici, apreciază briograful regal Penny Juror.

Anglia se va opri 12 zile

Când va veni momentul final, moartea reginei va stârni tristeţe şi incertitudine peste tot in lume. Timp de 12 zile, englezii vor ţine doliu, perioadă în care trupul reginei va fi mutat de la Palatul Buckingham - dacă nu este deja acolo - şi se vor face pregătiri pentru înmormântare, care va fi condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, cel mai important episcop al Angliei şi liderul mondial al Bisericii Anglicane.

Presa internaţională scrie că pentru toate activităţile cuprinse în operaţiune au fost făcute repetiţii. Televiziunile de ştiri au deja pregătite programe speciale cu tot ce înseamnă viaţa, decesul şi evenimentul de înmormântare ale Reginei.

Cum va reacţiona presa

Anunţul despre moatea Reginei va fi anunţat imediat, dacă evenimentul se produce în cursul zilei. Dacă, însă, decesul se produce în cursul nopţii, mesajul va fi amânat pentru a doua zi de dimineaţă. BBC, compania publică de radio şi televiziune din Marea Britanie, va suspenda toate programele stabilite si va furniza informaţii detaliate despre ce se întâmplă în şi cu familia regală. Toate emisiunile de divertisment, fără excepţie, vor fi reportate până după funeralii.

Când va fi încoronat prinţul Charles rege

După dispariţia Reginei Angliei, tronul britanic va fi ocupat de prinţul Charles, care „s-a pregătit toată viaţa pentru asta‟, a subliniat Juror. Nu se ştie data exactă când Charles va fi încoronat, pentru că nu este stabilită nicio data fixă pentru acest eveniment istoric. The Telegraph scrie că, în acest caz, „nu este vorba de neglijenţă, ci de bun-simţ, respect şi precauţie. Au fost 16 luni între moartea Regelui George al VI-lea şi încoronarea Reginei, în 1953‟, însă este de aşteptat ca Charles să acceadă la tron mai repede. După stabilirea lui ca rege, imnul national va deveni „God Save The King‟ („Dumnezeu salvează Regele‟) şi se vor emite ştampile, monede şi bancnote cu monarhul masculin.



loading...
S-ar putea sa iti placa

CARE SUNT ALIMENTELE PE CARE TREBUIE SA LE EVITAM DIMINEATA

Alimentele pe care trebuie sa le eviti dimineata! Specialistii atentioneaza ca este o lista cu produse care nu ar trebui mancate pe stomacul gol.

Veste trista pentru iubitorii teatrului romanesc. Florin Piersic renunță la teatru. De ce nu mai urcă pe scenă actorul

Florin Piersic renunță la teatru. Iată de ce nu mai urcă pe scenă îndrăgitul actor.

Florin Cercel - Te striga inima

Florin Cercel - Te striga inima