Palatul Versailles este cunoscut pentru camerele sale opulente, grădinile extravagante și rolul important pe care l-a jucat în Revoluția Franceză.

În fiecare an, peste trei milioane de turiști fac turul palatului construit pentru Regele Soare, Ludovic al XIV-lea. Unele dintre cele mai mari atracții de la palat sunt Sala Oglinzilor, Capela Regală și Salonul lui Venus.

În incintă se află opere de artă neprețuite, precum și mobilier de epocă și statui. Iar pentru iubitorii plimbărilor în aer liber există zeci de mii de flori și sute de fântâni, canale și statui ce pot fi admirate explorând grădinile luxuriante.

Ca în cazul altor structuri opulente și semnificative din punct de vedere istoric (precum Taj Mahal, de exemplu), istoria Palatului Versailles este plină de anecdote interesante, cum ar fi episodul cu meșterii venețieni care au fost uciși pentru că și-au făcut treaba prea bine.

Regele Ludovic al XIV-lea a cheltuit aproximativ o treime din întregul buget rezervat clădirii doar pe fântânile din grădină. Peste 35.000 de lucrători au ajutat la construirea palatului în regiunea Île-de-France, la marginea Parisului.

Palatul are 700 de camere, 67 de scări și 1.200 de șeminee și se întinde pe mai bine de 800 de hectare.

Maria Antoaneta, soția lui Ludovic al XVI-lea, și-a construit propriul „teren de joacă” pe proprietatea numită Micul Trianon, pe care a folosit-o ca refugiu personal. Avea acolo un teatru și o fermă care producea legume proaspete.

De asemenea, a construit un „templu al dragostei”, format din zeci de coloane și dotat cu o statuie a lui Cupidon. Dar poate mai interesant este că avea o zonă ca o grotă, un colț retras, acoperit de vegetație.

Se spunea chiar că avea acolo un pat din mușchi și două intrări. Se poate ghici destul de ușor la ce foloseau toate acestea.

În partea de vest a grădinilor de la Versailles există un canal cu lungimea de aproximativ 1.5 kilometri și lățimea de 70 de metri. Luciul de apă este atât de mare, încât era adeseori folosit pentru demonstrații navale, iar Ludovic al XIV-lea naviga aici cu diverse ambarcațiuni, inclusiv cu gondole.

Marele Canal este cel mai mare corp de apă de pe terenurile de la Versailles. Acesta și cele două bazine dreptunghiulare din apropiere conțin peste 15 elemente decorative.

Grădinile de la Versailles sunt unele dintre cele mai mari din lume și includ 372 de statui, 600 de fântâni și peste 30 de kilometri de canale.

În fiecare an, acolo sunt plantate 210.000 de flori. Însă mirosul grădinilor era considerat deosebit de puternic în secolul al XVII-lea, iar oaspeții de la palat erau copleșiți.

Madame de Maintenon nota într-o scrisoare din 8 august 1689:

„Tuberozele ne alungă de al Trianon în fiecare seară. Excesul de parfum face ca toată lumea să se simtă rău.”

În Sala Oglinzilor există 357 de oglinzi. La vremea la care a fost construită încăperea, Veneția avea monopolul în fabricarea oglinzilor, dar Franța nu s-a lăsat descurajată de acest fapt și i-a contractat pe producătorii de oglinzi venețieni să facă unele special pentru palat.

Meșterii au fost ulterior asasinați de italieni pentru că le-au dezvăluit francezilor secretele.

Inițial, camera era iluminată cu 20.000 de lumânări, care o transformau într-un „coridor de lumină”. După Primul Război Mondial, în 1919, Tratatul de la Versailles a fost semnat chiar în această sală.

Ludovic al XIII-lea (1601-1643) a cumpărat terenul pe care se află astăzi Palatul Versailles pentru că îi plăcea vânătoarea. A construit acolo un castel ca să aibă unde să evadeze din oraș, fiind atras de abundența de animale sălbatice din zonă.

Până să moară, Ludovic a extins castelul și a cumpărat mai multe terenuri. În anii 1660 și 1670, Ludovic al XIV-lea a transformat Versailles într-un palat.

În 1682, regele a mutat aici chiar și curtea și sediul guvernului. Când construcția Palatului Versailles a fost terminată, peste 5.000 de oameni, inclusiv slujitori, puteau fi cazați în incinta deosebit de generoasă.

În 1768, Ludovic al XV-lea a construit Opera Regală, care ascundea o caracteristică deosebită. Era prevăzută cu un mecanism ce permitea ridicarea, odată cu scena, a platformei pe care se afla orchestra.

Această zonă era folosită pentru banchete și dansuri și avea capacitatea de 1.200 de persoane. Pentru funcționarea operei erau arse mii de lumânări, făcând-o o distracție deosebit de costisitoare.

De asemenea, avea o acustică deosebită, deoarece fusese construită aproape în totalitate din lemn, vopsit astfel încât să semene cu marmura.

Francezii de rând detestau Palatul Versailles, văzând în acesta și în stilul de viață al Mariei Antoaneta culmea extravaganței.

La acea vreme, cei mai mulți parizieni erau săraci, o situație ce contrasta puternic cu luxul în care trăia familia regală.

În timpul Revoluției Franceze, locuitorii Parisului au distrus poarta palatului, care fusese realizată în totalitate din aur. În 2008, poarta a fost restaurată și decorată cu 100.000 de frunze de aur. Reconstrucția sa a costat 8 milioane de dolari.